14 Mai

Corectarile estetice ale sprancenelor

Autor : Salon Cosmetica

Corectarile formei fetei prin intermediul fondului de ten si a fardurilor de obraji pot fi completate prin modificarea formei, grosimii sprancenelor si culorii sprancenelor.
Se realizeaza prin pensat si creionat.
Telul acestei modificari este de a da sprancenelor forma perfecta sau de a le pune in valoare particularitatile, pentru a sublinia personalitatea clientei.

a)Corectarea sprancenelor prin pensat

Acest procedeu include trei timpi:

  • pregatirea sprancenelor;
  • desenul formei sprancenelor;
  • epilarea propriu-zisa cu penseta.

1. Pregatirea sprancenelor

  • se perie bine parul sprancenelor cu o periuta de 10 ori, in jos, in sus, vertical pentru a da o orientare firelor de par;
  • cu aceeasi periuta se netezesc capetele firelor de par din sprancene readucandu-le la orizontala;
  • se perie apoi de 2—3 ori in directia cresterii firelor de par. Dupa fiecare periere se face o dezinfectie cu o solutie dezinfectanta, netezinduse spranceana cu un tampon de vata inmuiat in solutie.

2. Desenarea formei sprancenelor
Aceasta desenare are drept scop de a delimita zona sprancenelor ce nu trebuie epilate. Cu un creion dermafograf se trag doua linii usoare, marcandu-se marginea superioara si inferioara a sprancenelor. Aceste linii trebuie trasate in asa fel ca forma sprancenei pe care o incadreaza sa corespunda caracteristicilor sprancenei „ideale”, sa fie cat mai armonioase si mai potrivite cu restul fetei.
Tot ce depaseste aceste doua linii se penseaza.
Linia ce delimiteaza marginea superioara a sprancenei pleaca de la baza nasului, se arcuieste pe arcada, atingand punctul del mai inalt in dreptul pometilor, apoi linia coboara armonios, punctul final atingand intersectia dreptei C—D cu D—E.
La desenul liniei inferioare trebuie tinut seama de raportul dintre distanta pleoapei superioare, arcada sprancenoasa si iris. Punctul cel mai arcuit al liniei inferioare a desenului trebuie sa fie situat exact deasupra mijlocului pometilor.

3. Epilarea propriu-zisa a sprancenelor
Se realizeaza cu penseta. Prin pensare se indeparteaza firele de par care nu se incadreaza in desenul realizat. Se indeparteaza atat firele din lungime cat si din grosimea sprancenei, urmarandu-se desenul care incadreaza o spranceana „ideala” sau potrivita tipului morfologic al fetei. In timpul pensarii, firele de par ce urmeaza a fi indepartate sunt prinse de la baza cu penseta. Pozitia pensetei este usor inclinata in directia cresterii firelor de par. Se indeparteaza firele prin miscari rapide, avand grija sa nu se ciupeasca pielea.
Dupa pensare se sterg sprancenele cu un tampon de vata inmuiat in lotiune dezinfectanta. Se realizeaza astfel o dezinfectie si indepartarea desenului facut cu creionul dermatograf.
Se aplica apoi o compresa cu musetel sau acid boric pentru a calma si decongestiona locul.
b)Corectarea sprancenelor prin creionare

Uneori, corectarea sprancenelor prin epilat nu este posibila. Sunt multe persoane care au sprancenele rare, subtiri.
Aceste sprancene trebuie machiate in asa fel incat sa dea iluzia unei sprancene dese.
Corectarea sprancenelor nu se va face printr-o linie continua, ci prin linii oblice, intrerupte care imita firul de par.

Alegerea creionului. Pentru executarea in bune conditii a acestei operatii, alegerea creionului este foarte importanta:

  • culoarea creionului trebuie sa se apropie cat mai mult de culoarea naturala a firelor de par din spranceana;
  • se va evita folosirea creioanelor negre sau inchise la culoare, care ingreuneaza, aspresc privirea;
  • nu se folosesc creioane brune care capata pe piele reflexe rosietice;
  • sunt indicate pentru corectarea sprancenelor creioanele gri datorita tonurilor dulci ce se obtin cu ajutorul lor;
  • ascutirea creionului dermatograf se face sub forma de „cioc de rata“.

Desenarea sprancenelor.
Se executa pe zona lipsita de fire de par mici linii oblice, de 4—5 mm lungime, pornindu-se de la baza sprancenei spre varful ei; liniile trasate trebuie sa imite firele de par naturale.Se periaza usor desenul, pentru orientarea firelor de par existente dupa direictia liniilor desenate, capatand un aspect cat mai natural.

Comentarii FaceBook :

"Like" Salon Cosmetica pe Facebook & Google+. Nu patesti nimic, iti promitem!